Ofertă de colaborare:

Căutăm colaboratori şi parteneri pentru toate zonele şi judeţele ţării.
Vă oferim cele mai avantajoase condiţii de colaborare.
Dacă sunteţi interesaţi accesaţi pagina Contact.








Despre noi

Suntem o echipă de audiologi şi audioprotezişti a cărei misiune este să oferim cele mai potrivite soluţii pentru pacienţii şi partenerii nostri.

Credem în profesionalism şi de aceea am învăţat să ascultăm problemele fiecărui pacient, ca să putem să le oferim soluţii adaptate nevoilor lor.
Dorim să fim partenerul ideal atât pentru pacienţii noştri, cât şi pentru partenerii şi colaboratorii noştri.

Mizăm pe specializare şi competiţie loială. Resursa noastră cea mai importantă sunt oamenii ambiţioşi, bine pregătiţi profesional, care pot soluţiona orice problemă rapid şi competent, în colaborare cu medicii ORL-işti, logopezi, neurologi, psihologi, geriatri şi medici de alte specialităţi.

Suntem unici importatori şi distribuitori pe teritoriul României a brandurilor consacrate: Audioservice Germania, Auric Germania, Servona Germania, Amplivox Anglia, care deţin toată gama de produse, accesorii şi consumabile pentru a satisface la cel mai înalt nivel cerinţele oricărui pacient sau partener. Vă invităm spre colaborare!

Va mulţumim,
Echipa Audiomed